Ceahlau – Cabana Dochia si privelistea uluitoare

Pentru ca am avut o intalnire de business in Piatra Neamt cu o zi inainte, am profitat de ocazie si am decis sa urcam pe Ceahlau. Conform site-ului http://www.ceahlaupark.ro sunt 8 trasee turistice si 2 tematice. Pentru ca am vrut un traseu pe care sa il facem intr-o zi dus-intors, am ales traseul tematic Izvorul Muntelui – Cabana Dochia – Jgheabul cu hotar.

29 Iunie 2019 – Plecam din Piatra Neamt in jur de ora 11 (cam tarzior insa am stat sa luam micul dejun la un restaurant din centru). La ora 12 eram deja parcati si echipati pentru inceperea drumetiei care porneste de la Cabana Izvorul Muntelui. Drumul de acces e impecabil si se ajunge usor la cabana. El continua insa este interzis pentru circulatia publica 🙁 .

Platim taxa de acces in parc de 6 lei/pers si primim o harta mica cu traseele. Intamplator fix in acea zi are loc Maratonul Bate Toaca. Pornim astfel de la Cabana Izvorul Muntelui catre Curmatura Lutu Rosu, pe banda albastra, mergand mai pe margine ca sa nu incurcam concurentii de la maraton care tot veneau mai mergand – mai alergand, in echipamente colorate si pline de noroi si praf.

Mergem usor prin padurea de foioase urmarind panourile tematice cu informatii despre natura inconjuratoare. Sunt 20 de astfel de panouri rasfirate pe traseu. Noi nu le-am vazut chiar pe toate insa le puteti citi in amanunt aici.

Pentru ca suntem doi sedentari insa iubim plimbarile si explorarea de locuri noi, urcarea am facut-o in ritmul nostru: pauze multe insotite de poze si gafaieli cat cuprinde. Apreciez foarte mult conditia fizica a celor care au participat la maraton si felicitari pentru munca depusa pentru a ajunge la acel nivel de forta si anduranta.

Din fericire pentru noi, ajunsi la bancile de la Curmatura Lutu Rosu am observat ca traseul nostru se desparte de cel al concursului si incepem astfel urcarea efectiva pe Culmea Rachitis. Este o diferenta de nivel de 1070 m si o lungime de 5.6 km pana la Cabana Dochia (1760 m), care apare ca se face in conditii normale de mers in aprox 3.5 – 4 ore. 95% din traseul de urcare se face prin padure. La inceput prin padurea de foioase si mai apoi prin cea de conifere, din care face parte si Crinul de Munte, un conifer deosebit care isi pierde acele toamna si care are denumirea de larice sau zada. Pe parcursul urcarii dam de zone cu multe radacini iesite, stanci care mai de care si in partea de sus, multi copaci batrani cazuti si in stare de descompunere care, asa cum am aflat de pe panoul punctul 6, fac parte din schimbul de generatii din dinamica padurii.

Dupa o urcare de 3 ore iesim din zona de padure in cea de jnepenis si auzim fluiere si incurajari care vin din zona cabanei pentru concurentii de la maraton. Asta ne spune ca mai avem putin pana la cabana. Mai urcam putin si vedem si cabana. Insa marea surpriza o avem cand orizontul ni se deschide si vedem panorama uluitoare a vailor. E ceva superb, de vis! Uitati-va la poze sa va convingeti:

Am ajuns la Cabana Dochia dupa 3 ore si 25 min, deci ne-am incadrat. La cabana aflam ca a fost o zi foarte aglomerata si comenzile de mancare au durat peste o ora si jumatate sa iasa. Pentru ca nu am adus niciun sendvis cu noi, doar batoane, comandam o ciorba, o mamaliga cu branza si smantana, un piept de pui la gratar si o Cola rece. 68 lei parca, iar numarul de ordine a fost 105 !!! Nu avem de ales si cu speranta in suflet ca nu vom astepta atat, luam un loc la o masa. Mai facem cateva poze, mai citim o carte din mini biblioteca pusa la dispozitie, ne mai odihnim putin. Spre norocul nostru, da si un ropot scurt de ploaie, asa ca ne mai trece supararea si zicem merci ca suntem uscati si la adapost.

Dupa o ora se canta BINGO la auzul cifrei 5 (s-a resetat contoarul la 100) si ridic mancarea. O fi fost foamea, o fi fost aerul, o fi fost oboseala, ceva a fost ca acea mamaliga cu branza telemea si smantana grasa a fost de-li-cioa-sa. Am uitat sa zic despre cabana: pare a fi renovata de curand iar la restaurant au destule mancaruri ok (ciorbe, felul 1, gratare, desert) plus bere, vin, sucuri, cafea. Totul iese pe bon fiscal si plata cash.

Ne revine culoarea in obraji si incepem coborarea. Fiind doar noi doi ne e teama sa nu ne prinda intunericul prin padure chiar de avem frontalele cu noi, asa ca dai si lupta.

Trecem pe langa stalpul cu indicatoare si urmam traseul marcat cu triunghi albastru catre Izvorul Muntelui prin Jgheabul cu Hotaru. Distanta 5.7 km, 1020 m diferenta de nivel si 2.5 ore estimate de coborare.

Intram astfel intr-o zona plina de jnepeni pe o poteca ingusta si incarcata de pietris. In capul meu ma gandesc cat s-au chinuit cei din competitie sa treaca de zona asta dificila si ce bine ca am pantaloni lungi ca sa nu ma umplu de zgarieturi. Partea cu jnepeni e cea mai impresionanta mai ales ca in timp ce cobori pe poteca ingusta, vezi Varful Toaca (1904 m) (pe care nu avem timp sa il urcam insa e pe to do list) dar si uluitoarea panorama cu lacul Bicaz (de fapt denumirea corecta este lacul Izvorul Muntelui). Mai jos un clip cu o filmare de amatoare ce sunt, (sorry about that) insa doresc sa va arat si voua cat de fain e acolo. Spunea un prieten ca locul seamana cu peisajele din Stapanul Inelelor si bine zicea.

Dupa mai mult de un km trecem de jnepeni si intram in zona de padure. Prima parte de coborare prin padure se face printr-o zona dificila plina de bolovani si prost marcata pe coborare. Simtim ca se va intuneca asa ca marim ritmul. Dupa o buna bucata de timp ajungem in o parte mai luminata a padurii si auzim un susur timid de izvor. Cu cat coboram susurul timid creste in volum si devine raul Izvorul Alb cu care ne vom intersecta de mai multe ori pe parcurs. Ajungem si la Stanca Dochiei, o stanca despre care am citit cel putin 3 legende. Va invit sa cititi legendele mai multor stanci din Ceahlau printre care si a Dochiei, aici: http://www.ceahlaupark.ro/legende/

Un lucru deosebit si bine de stiut este ca din baza Stancii Dochia porneste un izvor cu apa potabila, rece si limpede, apa perfecta pentru umplerea sticlelor si racorirea aferenta. Ne “revergoram” putin cu apa vie si cateva poze si ne continuam coborarea. Din acest punct coborarea este lina si se face pe langa si prin raul Izvorul Alb, care devine din ce in ce mai mare cu fiecare 100 m.

Ajungem in sfarsit la zona de asfalt care marcheaza finalul traseului tematic, deci nu mai avem panouri de vanat, insa mai avem ceva de mers pana la Cabana Izvorul Muntelui. Ne enervam putin cand vedem ca unii au fost “jmekeri” si au intrat astfel cu masinile pe drumul interzis de care va spuneam la inceput, si au masinile parcate fix aici. Mergem cu o ciuda in suflet pe asfalt pana intram iar in padure pe traseu si ajungem la punctul cu banci la care ne-am despartit la inceput de maratonisti. Dam inainte si dupa 25 minute ajungem in parcare la masina. Ura!!! E ora 19:40 si afara inca e lumina. Am scos 3 ore pe coborare pentru ca am cascat gura mai mult, insa ne-am incadrat perfect.

Am ramas impresionati de frumusetea Ceahlaului si ne vom mai intoarce cu drag aici. Si pentru ca am prins un apus deosebit pe lacul Bicaz mai pun cateva poze asa ca de final:

PS: Era sa uit sa pun poza cu Jeep Renegade proaspat incaltat cu anvelope BF Goodrich All Terrain Ko2 (asa cum merita din fabrica, dar na, nu le poti avea pe toate).